Sistem de expunere drept, pliabil, cu un timp redus de asamblare.
Sistemul de expunere pop-up London poate fi utilizat pentru campanii care implică acțiuni repetate de transport și montaj.
Se personalizează cu material textil.
Dimensiunea 4x3 se referă la numărul de secțiuni în care este împărțit, pe verticală și orizontală.
Sistemele Pop Up London 4x3 sunt disponibile în 2 variante
- Standard, pentru aplicații neiluminate (cu profil drept, de 90º)
- Lightbox, pentru aplicații de tip backlit (cu profil înclinat, de 45º)
Atenție!
Varianta Lightbox se referă exclusiv la tipul profilului! Nu include Led-urile, acestea se achiziționează separat!
Profilele Lightbox pot fi folosite atât pentru aplicații iluminate, cât și pentru aplicații neiluminate.
!!! Nu recomandăm folosirea sistemelor cu profil standard, de 90º, pentru aplicații iluminate, pentru că, în momentul aprinderii LED-urilor, printul va avea o bordură de 5 cm neiluminată (este vorba de profilul efectiv al sistemului).
Este foarte importantă alegerea profilului (standard sau lightbox) în cazul în care doriți să realizați standuri expoziționale sau pur și simplu să uniți mai multe sisteme.
Conectorii de legătură sunt diferiți în funcție de profilul sistemului și nu puteți lega un pop up standard de unul de tip lightbox.
Pentru detalii, vă rugăm să consultați Ghidul conectorilor pentru sisteme Pop-up.
Sistemele se personalizează cu material textil imprimat, pe marginea căruia se coase bandă siliconată.
Deoarece sistemele de tip Pop-up au canalul în care se inserează textilul mai îngust comparativ cu profilele pentru casete luminoase, pentru acest tip de sisteme se recomandă utilizarea benzilor siliconate de 9 mm sau de 10 mm.
Accesorii opționale:
- Spoturi
- Conectori 90º sau 180º pentru alăturarea mai multor sisteme sau realizarea de standuri expoziționale.
Atenție!
Dacă utilizați Perdeaua de LED-uri folosiți un material textil destinat aplicațiilor de tip backlit:
- Decoprint Pearl C Backlit(110 g/mp)
- Be.tex Salsa Dyelux FR(150 g/mp)
- Direct Tex Artist Mambo(170 g/mp)
- DigiSamba Backlit Textile (190 g/mp)
- Be.tex Samba FR(195 g/mp)
Materiale textile cu spate gri / blockout, recomandate pentru sistem simplu, neiluminat:
- Decoprint Greyback(165 g/mp)
- Be.tex Salsa Opaque FR(240 g/mp)
- Be.tex Samba Opaque FR(255 g/mp)
- DigiSamba Greyback Textile (260 g/mp)
- PrintTex Blackout I (260 g/mp)
- Blackout Directo FR(320 g/mp)
Personalizarea cu textil se face pe o singură față și pe cele 2 laterale.
În cazul în care doriți personalizarea pe ambele fețe, trebuie să adăugați suplimentar 2 profile cu 4 segmente (se vor aplica pe spatele Pop-up-ului, unul sus și unul în partea de jos).
Ca și in cazul conectorilor, atunci când achiziționați profile suplimantare trebuie să țineți cont de tipul de profil pe care îl are pop-up-ul dvs. (neiluminat, respectiv backlit).